Locul în care îngerii au tot zâmbit

Fiecare dintre noi este legat de anumiți oameni, locuri sau obiecte. Împreună, toate acestea compun personalitatea noastră. Pentru mine, „acasă” a însemnat mereu locul dintre trei nuci foarte mari,alături de gustul merelor necoapte de vară, pe care le mâncam împreună cu prietenii la joacă, dar, mai ales, locul unde, la orice oră din zi sau din noapte, îi găseam pe mama și pe tata.

Am crescut și am vizitat multe alte locuri, am cunoscut mulți oameni și am atins mii de obiecte. Am descoperit nucimult mai mari și mai falnici, am mâncat și mere coapte, am cunoscut oameni plini de dragoste și înțelepciune și încă sunt uimit de locuri, oameni și obiecte noi. Totuși, doarunele dintre ele înseamnă „acasă”.

Am crezut multă vreme că este doar o nostalgie demodată a generațiilor de mai demult,dar vara aceasta am descoperit că există niște tineri care au și ei legăturile lor de suflet cu un anumit loc.

Unul dintre acești oameni, Ella, spunea: „am găsit potrivit să mă botez la Coșna pentru că este locul în care în ultimii ani am cunoscut cei mai mulți prieteni, am descoperit suflete frumoase care m-au îndrumat și, cel mai important, aici am fost cel mai aproape de Dumnezeu!”

Ca oricare dintre noi, această tânără va descoperi locuri mai frumoase decât Coșna, va întâlni oameni mai mulți și mai frumoși decât cei pe care îi știe acum, va avea multe momente în care se va sprijini pe Dumnezeu, care nu părăsește pe nimeni. Totuși, doar Coșna va rămâne locul unde Dumnezeu i-a atins inima prima dată, un fel de „acasă la Tata”. 

Poate că un gând mic a trecut vreodată pe lângă tine, dragul meu cititor, care spunea că la Coșna se merge numai pentru distracție și că e delicatesa pe care le-o oferim copiilor pe timp de vară în loc de înghețată. Eu cred însă că este locul unde îngerii au zâmbit în ultimii ani de cel puțin 18 ori.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.